27 noiembrie 2015

25 de sfaturi de la Robert Kiyosaki care îţi pot schimba viaţa


Robert Kiyosaki este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri americani.  Investitor de succes, autor şi speaker, Robert Kiyosaki a devenit celebru datorită seriei de cărţi de educație financiară „Rich Dad” (Tată Bogat).
Deşi a scris mai multe astfel de cărți, Robert Kiyosaki rămâne cunoscut în primul rând datorită bestseller-ului “Tată Bogat, Tată Sărac” (peste 26 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume), care se află între primele 3 cele mai importante cărţi de educaţie financiară care au fost scrise vreodată.

Dealtfel, 3 dintre cărțile sale, „Tată Bogat, Tată Sărac”, „Cadranul Banilor” şi „Ghid de Investitii” s-au aflat simultan în top 10 al celor mai bune cărți vândute, clasamente întocmite de Wall Street Journal, USA Today și New York Times.  Cartea „Copil Bogat, Copil Isteț” a fost publicată în anul 2001, din dorința de a-i ajuta pe părinți să-şi familiarizeze copiii cu noțiuni financiare.
Robert Kiyosaki a creat, de asemenea, jocul de educaţie financiară „Cashflow„, editat atât în varianta clasică cât şi în cea software.  Jocul cunoaște 3 versiuni și se adresează deopotrivă părinților și copiilor.  

Iată mai jos 25 de sfaturi ale lui Robert Kiyosaki pentru a deveni un om de succes, care îţi pot schimba viaţa:  


1. Dimensiunea succesului tău este măsurată de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de felul cum gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes.
2. Calificările academice sunt importante și la fel este și educația financiară.  Sunt amandouă importante, dar școala uită de una dintre ele.
3. Vestea bună este că n-ai nevoie de prea mulţi bani ca să schimbi felul în care gândeşti.  De fapt, poţi s-o faci chiar gratis.  Vestea proastă e că, uneori, e foarte greu să schimbi gândurile acelea din străfunduri pe care ţi le-au vârât în cap generaţii după generaţii sau pe care le-ai învăţat de la prieteni, de la colegii de muncă sau de la şcoală.  Şi totuşi, se poate.
4. Este mai important să-ţi creşti veniturile decât să-ţi scazi cheltuielile.  Este mai important să creşti spiritual decât să renunţi la visele tale. 
5. Trebuie să ai vise mari, să gândești pe termen lung, să câștigi în fiecare zi câte puțin și să faci mici pași înainte.  Aceasta este cheia succesului pe termen lung.
6. Dacă nu ştii cum să ai grijă de bani, banii vor sta departe de tine.
7. Singura diferență dintre o persoană bogată și una săracă este felul în care își folosesc timpul.
8. “Astăzi” e cuvântul învingătorilor și “mâine” cel al rataților.
9. Regula numărul 1 ca să devii un om de afaceri de succes este să nu-ți iei niciodată o slujbă pentru banii pe care ți-i oferă.  Angajează-te doar pentru experiența și priceperea pe care le vei acumula la locul de muncă.
10. Uneori ai succes… iar alteori înveți.  Nu irosi o greşeală, învaţă din ea!
11. Oamenilor nu le place ideea de a gândi pe termen lung.  Mulți caută disperați soluții pe termen scurt pentru că au probleme cu banii care trebuie rezolvate azi.
12. Dacă vrei să mergi undeva, cel mai bine este să găseşti pe cineva care a ajuns deja acolo. 
13. Cei mai de succes oameni sunt cei care pun întrebări.  Ei învaţă în permanenţă.  Ei se dezvoltă în permanenţă.  Ei îşi depăşesc limitele în permanenţă. 
14. Înainte de a-ţi putea transforma portofelul din sărac în bogat, trebuie să-ti transformi mintea din săracă în bogată.
15. Cel mai de preţ bun pe care îl avem este mintea.  Dacă este bine pregătită, ea poate crea bogăţii imense.   
16. O slujbă este doar o soluţie pe termen scurt la o problemă pe termen lung.   
17. Tu şi numai tu eşti responsabil pentru alegerile şi deciziile tale. 
18. Caută persoane care au făcut deja ceea ce vrei tu să faci.  Nu te teme dacă ceilalți îi consideră nebuni, excentrici, săriți de pe fix etc.  Multă lume judecă doar la suprafață. Discută cu aceşti oameni şi inspiră-te din experiența lor.
19. Marile oportunităţi nu se văd cu ochii.  Ele se văd cu mintea. 
20. Există numai două lucruri pe care le poţi investi: timpul şi banii.  Dintre cele două, timpul este mai important. 
21. Nu mai face ceea ce făceai.  Ia o pauză și lămureşte-te ce funcționează și ce nu.  Definiția nebuniei este să faci mereu același lucru așteptând rezultate diferite.
22. În interiorul fiecărei probleme se găseşte o oportunitate.
23. Odată cu schimbarea modului meu de a gândi și a atitudinii, s-a modificat și modul meu de a acționa, precum şi rezultatul.
24. Mergem la școală pentru a învăța să muncim din greu pentru bani.  Eu scriu cărți și creez produse pentru a-i învăța pe oameni cum să facă banii să lucreze din greu pentru ei.
25. Cele mai bune răspunsuri se găsesc în inimă, nu în minte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu